Margareta răsfoia încet paginile unui vechi album de fotografii, cufundată în amintiri, când sunetul strident al soneriei a rupt brutal liniștea. Tresări, închise albumul și îl așeză pe măsuța de cafea. La ora aceea nu aștepta pe nimeni.

În prag stătea o femeie tânără, într-o rochie roșie aprinsă. Părul perfect aranjat, machiaj puternic, un zâmbet sigur pe sine, aproape provocator.

— Dumneavoastră sunteți Margareta? — întrebă ea, măsurând-o din priviri.
— Da. Și dumneavoastră cine sunteți?
— Mă numesc Cristina. Pot să intru? Trebuie să vorbim.

Cu vădită reticență, Margareta se dădu la o parte. Cristina nici măcar nu mulțumi — intră hotărâtă în sufragerie fără să aștepte invitație, se așeză pe canapea și își încrucișă picioarele.

— Am venit să vă transmit o informație importantă — începu fără ocolișuri. — Ar trebui să părăsiți acest apartament.

Margareta încremeni.

— Cum, vă rog?
— Plecați — repetă Cristina. — Am o familie cu soțul dumneavoastră. Noi vom locui aici.

În cameră se lăsă o tăcere grea. Margareta se așeză încet în fotoliul din fața ei.

— Vorbiți despre Pavel? Despre soțul meu?

*
— Exact. Suntem împreună de șase luni. De mult voia să vă spună totul, dar nu avea curaj. Așa că am venit eu. Pavel se va muta în curând la mine, iar apoi ne vom întoarce aici. Apartamentul este mare, cu trei camere — perfect pentru viitoarea noastră familie.

Margareta asculta în tăcere. Fără lacrimi. Fără isterie. Doar o calmă răceală.

— Pavel știe că ați venit?
— Bineînțeles că nu! — pufni Cristina. — Niciodată nu ar fi permis asta. Spune mereu că are nevoie de timp. Dar de ce să mai amânăm? Cu cât plecați mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea.

— Înțeleg — spuse Margareta încet. — Și unde este acum Pavel?
— În delegație. Se întoarce peste trei zile. Sper ca până atunci să vă fi strâns lucrurile.

Cristina se ridică, își aranjă rochia și se îndreptă spre ușă.

— Vă las numărul meu de telefon. Sunați-mă când sunteți gata să predați cheile.

Ușa se trânti cu zgomot. Margareta rămase în fotoliu, privind cartea de vizită aruncată pe masă de femeia care tocmai îi distrusese căsnicia.

A doua zi dimineață, Margareta se trezi cu o limpezime surprinzătoare a minții.
Fără panică. Fără haos. Doar un scop clar.

Făcu un duș, se îmbrăcă cu grijă și se așeză la computer. Mai întâi deschise contul bancar comun — același în care, timp de aproape cincisprezece ani, ea și Pavel economisiseră împreună. Suma era impresionantă.

Apoi scoase o mapă cu documente. Apartamentul fusese cumpărat de părinții ei și dăruit în ziua nunții. Pavel insistase atunci să fie trecut pe numele amândurora — „suntem o familie”. Margareta acceptase.

*

O sună pe o prietenă.

— Ana, am nevoie de ajutorul tău. Chiar acum.
— Ce s-a întâmplat?
— Îți povestesc mai târziu. Poți veni?

O oră mai târziu, Ana, avocată cu mulți ani de experiență, stătea în bucătărie și analiza atent documentele.

— Bine… apartamentul este trecut pe numele amândurora. Dar — ridică privirea — aveți convenție matrimonială. Îți amintești?
— Vag. Pavel a spus că e doar o formalitate.
— O formalitate care acum este în favoarea ta. Aici este scris clar: în caz de infidelitate, una dintre părți își pierde dreptul asupra bunurilor comune.
— Dar cum demonstrăm asta?
Ana zâmbi ușor.
— Nu va fi nevoie. Am o idee mai bună.

Scoase telefonul și începu să verifice ceva.

— Gata. Am o colegă specializată în dreptul familiei. Dar mai întâi trebuie să aflăm câte ceva despre Cristina.

În următoarele două zile, Margareta a fost permanent ocupată. A transferat banii din contul comun, a făcut procuri, a adunat toate documentele.

Și au ieșit la iveală detalii interesante. Cristina fusese deja căsătorită de două ori. Ambele căsnicii se încheiaseră cu scandaluri. În plus, avea datorii serioase la mai multe bănci.

— Perfect — spuse Ana, analizând informațiile. — Acum putem aranja piesele.
— Ce propui?
— Să-l lăsăm pe Pavel să ia singur decizia. Noi doar vom crea condițiile potrivite.

Pavel se întoarse din delegație în seara celei de-a treia zile. Margareta îl întâmpină calm: pregătise cina, îl întrebă despre drum. El părea tensionat, își verifica mereu telefonul.

— Totul e în regulă? — întrebă ea.
— Da… sunt doar obosit.

În acel moment se auzi soneria. Pavel tresări, dar Margareta se ridicase deja.

— Deschid eu.

În prag stătea Cristina — de data aceasta într-un costum elegant, cu o mapă de documente în mână.

*

— Pavel este aici? — întrebă ea, ignorând-o pe Margareta.
— Poftiți — răspunse Margareta calm.

Pavel încremeni când o văzu.

— Cristina? Ce faci aici?
— Cum ce fac? Doar ne-am înțeles! Ai promis că rezolvi totul!
Margareta se așeză la masă și luă o ceașcă de ceai.
— Poate că e momentul să explicați ce se întâmplă.

Pavel păli. Cristina se îndreptă, combativă.

— Soțul dumneavoastră mi-a promis că se va căsători cu mine. Și sunt însărcinată.

Pavel o privi uluit.

— Ce?! Cristina, ai spus că…
— Am spus că vreau o familie. Și o voi avea. Așa că să terminăm repede. Margareta, v-am explicat deja — trebuie să plecați.

Margareta puse ceașca jos, încet.

— Pavel, este adevărat?
El tăcu. Cristina scoase documentele.
— Am pregătit chiar și un contract de închiriere pentru dumneavoastră. O garsonieră, nu departe de aici. Destul de decentă.
— Ce drăguț — zâmbi Margareta ironic. — Pavel?
— Maga… iartă-mă. Totul s-a întâmplat dintr-o greșeală.
— Dintr-o greșeală — șase luni? Și copilul tot o greșeală?

Pavel își plecă privirea. Cristina triumfa.

— Când veți pleca?
— Știți ceva — Margareta se ridică. — Am decis. Apartamentul este al vostru. Luați-l.
— Maga?! — șopti Pavel.
— Dar există condiții — adăugă ea calm. — Luați loc. Vom face totul oficial.

Scoase documentele pregătite din timp.

— În primul rând. Pavel, îți amintești de convenția noastră matrimonială?
— Ce convenție?! — întrebă Cristina aspru.

*

Margareta o privi fără emoție.

— Cea despre care, se pare, nu ai discutat cu soțul meu.

Pavel tresări.

— Maga… era doar o formalitate…
— O formalitate — încuviință ea — care spune clar ce se întâmplă în caz de infidelitate.

Cristina se încruntă.

— Ce infidelitate? El urma să o părăsească.
— Urma — acceptă Margareta. — Dar nu a făcut-o. Timp de șase luni. Asta nu mai este o greșeală.

Întinse documentele pe masă.

— Conform acordului, soțul infidel își pierde dreptul asupra bunurilor comune.

Se lăsă tăcerea.

— Asta este imposibil — șopti Cristina.
— Este perfect posibil — interveni Ana, aflată lângă fereastră. — Documentul este valabil, autentificat notarial. Nu poate fi contestat.

Cristina se întoarse spre Pavel.

— Știai?
El tăcu.
— Știai?! — ridică vocea.
— Nu am crezut că va ieși vreodată la iveală — murmură el.

*

— Deci apartamentul nu este al nostru? — întrebă ea tăios.
— A fost un cadou de la părinții mei — răspunse Margareta. — Iar banii din contul comun… nu mai sunt comuni.
— Ce bani? — Pavel păli.
— Cei pe care i-am transferat în această dimineață. Legal.

Cristina sări în picioare.

— Nu poți face asta!
Margareta se apropie de ea.
— Nedrept a fost să vii în casa mea și să-mi ceri să plec.
Nedrept a fost să te culci cu un bărbat căsătorit.
Eu doar îmi protejez ce este al meu.

— Depun cererea de divorț — adăugă ea. — Mâine. Cu aplicarea condițiilor din convenție.

Îl privi pe Pavel.

— Îți poți lua lucrurile. Astăzi. Restul rămâne aici.

Pavel se prăbuși pe scaun.

— Maga… te rog…
— E prea târziu — răspunse ea calm. — Tu ai făcut alegerea ta. Acum o fac eu pe a mea.

Cristina trânti mapa.

— O să regreți.
Margareta zâmbi ușor.
— Nu.

Două luni mai târziu, divorțul era finalizat. Instanța i-a dat dreptate Margaretei. Cristina a dispărut din viața lui Pavel la fel de repede cum apăruse — sarcina s-a dovedit a fi o minciună, iar datoriile, cât se poate de reale.

Pavel a ajuns să locuiască într-un apartament închiriat. Singur.

Margareta a rămas în apartamentul ei cu trei camere — pentru prima dată cu adevărat al ei. A schimbat încuietorile, a mutat mobila și a pus vechiul album de fotografii pe raftul cel mai de sus.

Uneori își amintea acel sunet al soneriei.

Și de fiecare dată gândea același lucru:

Nu a fost sfârșitul vieții ei.
A fost începutul.