Crăciunul se apropia — sărbătoarea preferată a Emmei. Întotdeauna fusese așa. Din copilărie. Cu miros de brad, mandarine și scorțișoară, cu luminițe clipind și cu acel sentiment de miracol în aer.
Dar anul acesta, în sufletul ei era doar gol și frig. Nu era bucurie, nu era așteptare, nu erau puteri.

În timp ce toți din jur erau prinși în agitația dinaintea sărbătorilor — cumpărau cadouri, discutau meniul de Crăciun, își alegeau hainele și râdeau — Emma își dorea un singur lucru: să se închidă într-o cameră mică, departe de lume, și să plângă până nu mai rămâne nicio lacrimă.

Cu o lună înainte, viața ei se prăbușise. Soțul ei, Luca, plecase brusc. Și nu plecase în liniște — provocase un scandal urât, aruncând cuvinte grele și umilitoare… chiar în fața copiilor.
Striga că ea s-a schimbat, că a devenit neîngrijită și neatrăgătoare, că nu mai are mister, nici foc.

*

Emma încremenise atunci. Stătea și plângea în tăcere.
Iar fiul lor de șapte ani, Andrei, s-a apropiat, a îmbrățișat-o și i-a spus:
— Mamă, tu ești cea mai bună. Cea mai frumoasă.

Fetița lor de trei ani, Sofia, înțelegea și ea în felul ei. A luat lopățica de jucărie, s-a apropiat de tatăl ei, l-a lovit tare peste picior și a strigat:
— Ești rău!

Atunci a ieșit totul la iveală. Luca avea de mult timp o altă femeie. O amantă.
Cum de Emma nu observase — nici până azi nu putea să-și explice. „Delegațiile” constante, absențele din weekend, răceala din privirea lui — totul fusese evident.

Emma a depus cererea de divorț și de partaj. Știa că Luca nu va renunța de bunăvoie la nimic — nu era genul acela de bărbat.

Se ținea pe picioare doar datorită copiilor. Dar ei își doreau enorm să-și vadă tatăl. După doar o săptămână au început să întrebe când se va întoarce.

— Și ce o să-mi aducă tati de Crăciun? — a întrebat Sofia. — O păpușă?

Andrei a pomenit și el de câteva ori telefonul mult dorit.

*

— Bine… voi vorbi cu tatăl vostru — a spus în cele din urmă Emma.

A fost extrem de greu să se decidă să-l sune. Când i-a auzit vocea, i s-a făcut greață — de durere, furie și umilință.

— Vei veni să-i vezi pe copii de Crăciun? Te așteaptă foarte mult — a întrebat ea.

— La tine? Nu știu dacă pot…

— Nu la mine. La copii — l-a corectat.

— Am totul planificat. Întâlniri, restaurante… În plus, Clara va fi împotrivă.

— Luca, ai puțină conștiință! Copiii nu au nicio vină! — a izbucnit Emma.

După o scurtă pauză, el a spus:
— Bine. Vin. Dar de Crăciun o aduc și pe Clara.

Emma a închis ochii.
— Bine. Atunci și eu am o condiție…

Și chiar atunci a înțeles că acest Crăciun nu va fi uitat de nimeni.

*

Emma a închis telefonul și a rămas mult timp nemișcată, privind într-un punct fix. Inima îi bătea cu putere. Nici ea nu știa de unde venise acea hotărâre bruscă. Dar cuvintele fuseseră spuse — nu mai exista cale de întoarcere.

Seara, după ce copiii au adormit, a scos cutia cu decorațiunile de Crăciun. Mâinile îi tremurau, dar în interior se instala o liniște ciudată. Dacă Luca voia să transforme sărbătoarea într-o demonstrație a „noii lui vieți”, ea nu avea să permită să fie umilită.

Ajunul Crăciunului a sosit mult prea repede.

Casa mirosea a curcan copt și vanilie. Andrei și Sofia alergau în jurul bradului, râzând. Doar Emma se uita mereu la ceas. Exact la șapte, a sunat soneria.

— Tati! — au strigat copiii.

Luca a intrat primul — sigur pe el, elegant. În urma lui, Clara — înaltă, impecabil aranjată, cu un zâmbet încordat.

— Crăciun fericit — a spus el rece.

— Crăciun fericit — a răspuns Emma calm.

După ce au fost deschise cadourile, tensiunea a devenit aproape apăsătoare.

— Cine e ea? — a șoptit Sofia.

— O invitată a lui tati — a răspuns Emma.

Când toți s-au așezat în sufragerie, Emma a spus:
— Luca, îți amintești condiția mea?

— Da. Și?

— Dacă tu ți-ai adus partenera, și eu am invitat pe cineva.

— Pe cine?

*

În acel moment, soneria a sunat din nou.

— Pe fratele meu. Avocat. Cel care se ocupă de divorțul nostru — a spus Emma, zâmbind ușor.

Luca a pălit.

Martin a intrat calm, cu o mapă în mână.
— Luca — a început el pe un ton liniștit — după cină putem discuta câteva detalii. Sunt niște documente care s-ar putea să ți se pară… interesante.

Clara s-a ridicat brusc.
— Despre asta nu mi-ai spus — a aruncat ea și a plecat.

Ușa s-a închis. Luca s-a prăbușit pe scaun.

— Ai plănuit totul… — a murmurat.

— Nu — a răspuns Emma. — Doar îmi protejez copiii. Și pe mine.

Crăciunul s-a încheiat neașteptat de liniștit. Iar Emma, privind luminițele bradului, a simțit pentru prima dată după mult timp că durerea dispăruse.

Nu era un sfârșit.
Era începutul unei vieți noi.